S-a intamplat sa fiu obligata sa-mi iau copilul din dotare si sa fac o vizita in tara vecina- Republica Populara Laos! Cum ne expira viza, a trebuit sa iesim din tara si sa mergem la Consulatul Thailandei din Vientiane (capitala Laosului). Scrasnind din dinti si injurand seriozitatea thailandeza datorita careia in trei luni nu ni s-a rezolvat viza permanenta, am luat avionul si dupa un zbor scurt de o ora, iata-ne in Laos. Republica comunista Laos. Comunisti-necomunisti, dar stiu oamenii sa faca bani din orice: pe aeroport, la pasapoarte, ne-a costat 30USD o viza de intrare, adica 90USD pentru 2 zile! Si, plin de solicitudine de intreaba ofiterul: poze aveti? CE?! Cum adica poze? Cine naiba pleaca in tari straine cu kilul de poze in geanta? Nu-i nimic, un dolar si se rezolva situatia. Nu ne-a facut nimeni nici o poza, de unde deduc ca era doar un shmen sa mai faca si ei un ban. Nu mai pun la socoteala ca a trebuit sa completam nush’ce formular de imigrare…cu adresa din Bangkok, tara de origine, unde o sa stam in Laos si alte date din astea. In fine, plecam din aeroport…prima impresie care mi-a facut-o capitala: e un sat mai mare. Si cu impresia asta am si plecat dealtfel.
La hotel, toate bune si frumoase, ajungem pe la 9 jumate, obositi, cu un copil hiperactiv din cauza oboselii. Printre zambete si plecaciuni suntem informati ca restaurantul inchide la ora 10 si ca bucatarul nu mai e, dar cheama ei pe cineva, nu-i problema. Comandam noi ceva, asteptam de adormim pe scaune – probabil ca dura ceva pana revenea bucatarul pe pozitii- ni se aduce salata laotiana, dau sa bag furculita in ea cand…stop joc: o gaza defila lenesa pe o felie de castravete. ne uitam unul la altul, imi fac curaj zicand ca nah, se mai intampla, o dau la o parte si gata. Ma uit la o aluna, cand o misc din loc, alte doua gaze jucau v-ati ascunselea pe dupa ea. Ma fac verde, imping salata la o parte si mananc celalalt fel comandat; cu grija maxima, cautand semne de viata prin amestecul de carne si legume. Evident ca nu am mai revenit la restaurantul hotelului…
A doua zi la vize: la 8,30 suntem acolo. Cum coboram din masina, ne ia in primire un tip care se ofera sa ne completeze formularele si sa ne lipeasca pozele pe ele: 200 bahti (cam 20 Ron) La spun ca avem formularele gata completate…nu-i bine, ca trebuie fata-verso, noi avem doar fata…da’ copie dupa pasaport aveti? Nu? nici o problema, facem noi: 60 Bahti (inca 6 Ron pentru 2 copii ). La un moment dat devenea chiar amuzanta situatia… Terminam cu depunerea actelor urmand ca a doua zi sa venim la 13,30 sa luam pasapoartele. Buuun. Ce sa facem acum? Pai la caldura aia, hai la hotel sa tragem un pui de somn. Pe la 1 jumate ne-am trezit….hai sa mancam. Sa cautam un restaurant in apropiere (e de la sine inteles ca nici nu ne-am gandit la restaurantul „La gaza vesela”) Gasim un restaurant, intram, si iar, printre zambete si plecaciuni ni se comunica faptul ca la ora 2 se inchide restaurantul si se mai deschide la 6,30 seara . Asta zic si io spirit de afaceri: inchizi crasma fix la pranz!
Am identificat un fel de fast-food local, am mancat acolo si ne-am gandit sa ne plimbam putin, sa cautam un parc, ceva pentru Eileen, care, nu stiu cum naiba, dar nu are nici o apasare sa alerge la 40 de grade, cand io ma preling pe asfalt la fiecare miscare.
Am luat un tuk-tuk sa ne duca in parc. Aici fac o alta paranteza pentru a evidentia inca o data capacitatea localnicilor de a face bani din orice; cum te-au prins strain (a se citi fraier) cum te-au ars. Altfel, pentru cinstea de a merge cu o rabla care hurducaia si pocnea, pe o distanta de parcurs pe jos am platit 50.000 kip (aprox 250 Baht!!!) . Ba, chiar la intoarcere ne-am luat o teapa de zile mari: pentru a merge …hmmmm…sa zic 600m, cu o rabla si mai rabla ca prima, am platit 30.000kip, dar ne-a plimbat ceva carutasul soferul ca habar nu avea pe ce lume se afla…Ma rog, nebun nu-i ala care cere, nebun e ala care da…
Vientiane este un oras de granita care traieste din turismul de vize. Adica, cei care vor sa se plimbe pe la vecinul mai mare si mai faimos, sau cei care vor sa-si prelungeasca sederea in Thailanda, dau o fuga peste granita, stau doua zile, cheltuie bani cu viza de intrare,hotel,masaje, tuk-tuk etc si gata turismul.
Alaturi de hotel am gasit un restaurant dragut, al carui proprietar – un japonez- a devenit noul prieten cel mai bun al lui Eileen. Datorita lui am putut manca si noi linistiti, iar Eileen s-a facut si cu o inghetata moca. Haios japonezul, a stat la discutii cu noi o gramada, si chiar m-am mirat de volubilitatea lui, si mai ales de usurinta cu care dadea detalii din familie, si detalii intime, cand eu stiam ca japonezii sunt foarte protectori cu familia si au mare grija la imaginea ei in afara. Altfel, ce sa zic, mancare buna, serviciu bun, si baby sitter din partea casei .
Masaj laotian cu copil
Cum ma plictisisem de atata mancat si dormit, m-am hotarat eu sa fac un masaj. Intreb la hotel daca au asa ceva si vine intrebarea lor: vreti doar masaj? 😉 ia uite, adicatelea cum doar masaj? Mai aveau si altceva la oferta? Pai te uiti si tu pe cine intrebi, ma gasira pe mine cu hasbandu si cu kupilu in brate sa ma intrebe doar masaj? Le confirm, ca da, vreau doar varianta aia plictisitoare cu framantat umeri si sale si astept cu entuziasm seara sa vina donsoara. La 8 jumate vine, intelegerea cu hasbandu fiind sa se ocupe el de copil, sa ma bucur si eu de ora aia de masaj. Ma gasesc eu desteapta sa-i spun ce vrea sa faca: full body massage 😀 (cine stie,cunoaste). Face saraca fata niste ochi maaariii, ce si-o fi zis..asta-i nebuna, vrea full body cu barbat-su si copilul de mana! S-a lamurit situatia cand i-am specificat: adica picioare, maini, spate…tot corpul…nah, ce ti-e si cu exprimarile astea…Ma ia maseusa la sucit si inghiontit pe o parte…Eileen pe cealalta. A stat calare pe mine tot timpul, unde imi dadea maseuza un pumn, imi dadea si maimuta doua…unde nimerea. Imi sucea maseuza o mana, se urca si kupilu calare pe mine. Cand se plictisea, schimba locatia in spinarea donsoarei. Cate injuraturi mi-oi fi luat eu de la ea….in timpul asta hasbandu sforaia de n-avea treaba. Masajul laotian e asemanator cu cel thailandez, dar mai dur. Si acum ma doare unde m-a impuns fatuca aia. Si era o mana de om, nu vreo Big Mamma. Partea cea mai placuta a fost insa cand s-a urcat cu picioarele pe mine 🙂 Super tare, daca aveam loc de Eileen o puneam sa mai stea o ora…cum a plecat maseuza insa, Eileen ,obosita dupa ora de munca , mi-a adormit instantaneu in brate, si eu am urmat-o fara regrete.
A doua zi , am rezolvat cu vizele rapid si fara dureri, am mai lenevit noi ceva, am mancat la japonez cu care am discutat putin situatia politica din Thailanda, am admirat cu Eileen soparlele de pe peretii restaurantului si am plecat catre aeroport, dupa care, la ora 22,40 am revenit acasa, la Bangkok. Suna tare aiurea „acasa” , cand noi (Eileen si cu mine) suntem acum aici cu viza de turist. Dar, paradoxal asa e. Acum, aici e „acasa” .
Capitol Thailandez 