Melc, melc, codobelc…

29 03 2009

In seara asta am fost la restaurant: 5 adulti si 2 pitici. E un local foarte frumos (dealtfel si singurul pe care-l stiu), o minunatie: mic, cu o gradina frumoasa si plina de lucruri interesante: o cascada mica ce se continua cu un raulet plin de pesti exotici, pietre mari si mici, pamant, plante cu sau fara flori si …melci. Da multi, nu asa unu-doi. Asa ca azi am avut la ora de biologie „melcul”. Intre doua pietre aruncate in rau (adica 2 x2,  ca erau 2 aruncatori) in capul pestilor, mai studiam si cativa melci: cum se misca, unde sunt ochii…lucru ce a atras intrebarea: melcul are nas? Ei uite ca asta nu stiu. Intru pe wiki si caut sa vad daca are animalul nas. Am vazut cum mananca o frunza de banana cazuta din vreo farfurie (apropo, melcii n-au auzit ca prajelile sunt cancerigene?), si am gasit si un altul adept al bucatariei „raw” care se chinuia cu o frunza verde. Pe altul l-am luat in mana sa-i arat copilului si detalii, numai ca s-a cam speriat de el  cand l-a vazut asa lung si translucid 🙂  Am facut si poze cu melcii cu frunza prajita, da mai dureaza pana ajung pe flickR.

Si cum scoala fara pauze nu se poate, s-a recreat mandra aruncand cu pietre cat de mari in raulet. Cred ca daca mai mergem de doua ori ramane gradina fara pietre. Si raul fara pesti, ca fac atac de corazon de la  atata stress.

Revin cat de curand. Acum ma duc sa caut informatii despre melci. Uite asa mai invat si eu una alta…





Educatie la acvariu II

21 03 2009

Azi s-a derulat episodul doi din seria „educatie la acvariu”, unde am fost cu copilul in urma recent descoperitei pasiuni pentru pinguini. A fost un vis, ne-am simtit amandoua extraordinar si am invatat multe (mai ales Eileen).

Bineinteles ca prima iubire nu se uita niciodata, asa ca am petrecut un timp considerabil la acvariul cu pisici de mare, unde am facut si poze (am pus la „poze…pozne” imagini si clipulete). Am stat acolo fix cat a vrut donsoara – deh, mi-am invatat lectia de data trecuta 😀 Cand a vrut sa plece am dus- o catre pinguini, oprindu-ne in drum sa vedem cum sunt hranite nutriile. N-a interesat-o deloc, asa ca am plecat, eu tarand un mare regret dupa mine, caci chiar voiam sa vad spectacolul oferit de aceste frumoase haine de blana (glumesc, da?)

Pinguinii! Eu, incantata nevoie mare, ea la fel…de niste pinguini de plastic!! 😦  Incerc eu sa-i arat partea reala a vietii, ea nu si nu…pinguinii de plastic!  A petrecut mult timp cu ei, catarandu-se pe stanca lor (stanca era veritabila), lucru ce mi-a dat angoase cardiace, nu cumva sa alunece odorul. Poate ar fi trebuit sa o las in pace, dar cumva imi pleca mana fara mine sa o sustin sa nu cada. Dar, cum am mai spus, fata are bunul simt de a nu accepta ajutorul la ce poate face  singura, asa ca mi-a dat mana la o parte fara prea multe politeturi. Dar cand chiar a avut nevoie, nu s-a sfiit sa ma solicite! Am studiat anatomia pinguinilor, culoarea, membrana de la picioare, aripile, ciocul…dupa care ne-am uitat si la cei reali care tocmai incepusera balaceala.

Plecand mai departe am trecut pe langa locul de joaca…mare punct de atractie pentru piticimea obosita de prea multa observare a naturii. Nici acolo nu s-a dezmintit: a trecut pentru prima data pe podul de sfoara impletita, ba chiar a infruntat curajoasa un baiat de 2 ori cat ea care alerga pe respectivul pod , a incasat cu stoicism o lovitura in cap la tobogan dupa care s-a hotarat sa faca ea curatenie: a luat doua bile sparte pe care le-a scos afara din locul de joaca si le-a aruncat fix in mijlocul acvariului. S-a intors si a repetat operatiunea. De notat ca scotea numai bile sparte, pe-alea intregi le lasa la locul lor. Din pacate doua donsoare din echipa de paza nu au apreciat gestul 😦

Azi s-a aratat interesata si de rechini, dar, cum era deja obosita nu a apreciat cum trebuia si spectacolul hranirii lor . La plecare am cumparat un pinguin cat ea de mare, si chiar a refuzat oferta mea de a-i lua si o pisica de mare! Cum a refuzat si un puiut de pinguin, o balena si un rechin …copil econom! (vorba vine, ca m-a costat pinguinul cat biletul de intrare) 

Deci, o zi faina! Abia astept sa vad ce interese mai dezvolta junioara…ieri se uita lung la Ducu Bertzi cantand la chitara..cred ca vom face o vizita la filarmonica. Eu am vrut sa-i cant una alta, da mi-a astupat prompt gura concluzionand: mami nu canta!   Nu pot spune ca o condamn…





Intre schooling si unschooling

19 03 2009

Azi m-a lasat masca fatuca. Pentru prima data am inceput sa iau in considerare serios varianta homeschooling-ului sau a unschooling-ului.

Azi a fost la ea la gradinita „book fair” de unde i-am luat niste carticele „discovery”, perfect constienta fiind ca sunt facute pentru copii mai mari . La un moment dat, in cursul dupa amiezii a spus ceva de pinguini. Nu stiu de ce, de unde,si in ce fel s-a gandit ea fix la pinguini. Oricum, intre cartile luate era si una care se referea exact la pinguini. I-am aratat-o. A fost extraordinar de interesata de ea. Bineinteles ca nu i-am citit textul de acolo, ar fi plictisit-o maxim, dar i-am povestit….uite asta e banchiza, asta e ghetarul…uite , vezi cum sta si sub apa? Asta e balena ucigasa , asta foca leopard etc. I-am facut o demonstratie de cum merge pinguinul, si cum isi poarta oul (o minge) pe picioare. Si al naibii ou ca se rostogolea peste tot si copilul  nu mai putea de ras! Dupa care am cautat pe youtube clipuri cu pinguini…ce mai, a fost o pinguinofest azi la noi! 😀

Nu mi-am dat seama cat de fascinata a fost de ei decat cand i-a refuzat lu’  tac-su i nvitatia de a merge sa se spele pe dinti! Am ramas masca! Eileen sa refuze balaceala?! WAW!!!

Si la culcare, era atat de absorbita de carte incat nici nu l-a bagat in seama pe tac-su care a venit sa o pupe de noapte buna.

Evident ca poimaine  (sambata) o duc la acvariu.   Acum 3 saptamani cand am fost nici nu s-a uitat la ei. Ceva imi spune  ca de data asta o sa fie altfel.

Deocamdata Eileen stie ca:

-pinguinu tlebuie sa aiba glija, sa nu-l pape foca (leopard)

– pinguinu  se ta pe tobogan (pe gheata)

-pinguinu tine oul pe picioare

-balena ucigasa papa pinguini

-pinguinii papa peste

Io zic ca pentru o dupa amiaza e suficient 🙂

 

Concluzie: Nu forta copilul sa invete ceva la un moment dat. Fii pe faza cand e el pregatit si arata interes!





Try walking in my shoes

19 03 2009

Copiii nu vin cu instructiuni de folosinta, ce- i drept. Nici cu termen de garantie, nici gata crescuti. Si atunci cum sa ne raportam la ei? Cum sa ii intelegem, cum sa-i crestem? Pai simplu, mai oameni buni…pune-ti-va in locul lor. da? Hai sa vedem. Ai una bucata copil pe care nu stii cum sa-l „gestionezi”:

Ţi-ar plăcea să fii ignorat atunci cand te doare ceva?

Ţi-ar plăcea să ţi se refuze mângâierile atunci când te simţi singur şi speriat?

Adica vine mama cu cartea lu doctor „spook” si bifeaza: mda….ai mancat acu 1 ora juma…esti uscat…nu e prea cald…bai, tu n-ai nik, doar te rasfeti . Hai pa!
Ţi-ar plăcea să plângi de foame şi să ţi se refuze mâncarea pentru că încă nu este ora mesei?

Daca asa a zis nenea doctoru…copiii mananca la 3 ore, tu nu erai acolo cand a zis? De ce nu ai bagat la cap? Nashpa, asteapta doar n-o sa-ti dau asaaaa cand ai tu chef…
Ţi-ar plăcea să fii forţat să adormi pentru că a sosit ora, chiar dacă nu ţi-e somn?

Aici vedeti articolul cu lectia de la Eileen….
Ţi-ar plăcea să fii închis în casă în vreme ce tu vrei să ieşi afară, la soare şi la aer curat?

Manca-l-ar mama de Monte Cristo mic…hai mama, ca iesi alta data…eventual cand nu ai chef …
Ţi-ar plăcea să fii luat şi ţinut în braţe chiar dacă nu vrei, doar pentru că cineva nu te-a văzut de mult?

😀  Ia, ganditi-va ca vine …sa zicem matusa Tamara  😀  in vizita,  si se repede la voi, va ciufuleste bine, va ciupeste zdravan de obraz si va rupe oasele intr-o imbratisare caaaldaaaa…. Sunt convinsa ca ati aprecia…  

Ţi-ar plăcea să fii manevrat ca o păpuşă şi purtat de colo colo, după bunul plac al altei persoane?

aaaaaaa…ce bebe frumooooosssss, da-mi-l si mie sa il tin putiiiiinnnnn..si mie! si mie! si lu popa Ilie!

Ţi-ar plăcea să fii „deturnat” de la ţinta ta, pentru că cel care te conduce are treabă în altă parte sau nu are chef să meargă unde vrei tu?

Nu puiule, acum mergem sa vorbim cu tanti Mitza, uite, colo-sha pe banca,; la nisip mergem  cand intra tanti Mitza la telenovela
Ţi-ar plăcea să ţi se repete obsesiv „nu e voie” în vreme ce tu nu vrei decât să-ţi cunoşti mediul?

Asta mi-aduce aminte de filmul „Uite cine vorbeste acum”, cand catelusa il intreaba pe vagabondul adoptat cum il cheama. Raspunsul lui : ma cheama „NU”.  Ia vedeti voi cum se prezinta kupilu in societate… Cum te cheama puisor ? ” Ma cheama NU Popescu”
Ţi-ar plăcea să fii învăţat să stai în picioare sau să mergi? (de parcă fără ajutor nici n-ai putea merge vreodată!)
Ţi-ar plăcea să nu ştii niciodată cum să cazi, pentru că mereu e cineva care te prinde?
Ţi-ar plăcea să nu-ţi cunoşti limitele, pentru că cineva nu te lasă să ţi le afli?
Ţi-ar plăcea să fii tratat ca un bolnav care trebuie mereu sprijinit şi ajutat?

Astea merg in grup…la sindromul mamei closca. O puteti recunoaste in parc foarte usor; e mama aia care isi tine copilul in ham, si care tot timpul e dupa el…vai puisor sa nu cazi, vai nu te duce acolo, vai hai sa te ajute mama, aoleu hai mai bine in carut…

Ţi-ar plăcea să fii etichetat drept „rău” sau „obraznic” când tu eşti de fapt curios de tot ce se petrece în jurul tău?

Chiar asa, ti-ar placea? Sa gasesti o cutie interesanta (si mai ales inchisa bine) uitata in buzunarul pantalonilor sotului, si sa ti se spuna ca esti obraznica si rea. Ce ai cautat in cutia aia? Du-te la jucariile cratitele tale si sa nu te mai prind ca umbli unde nu te priveste
Ţi-ar plăcea să ţi se spună că eşti răsfăţat în vreme ce tu nu faci decât să reclami dreptul tău la iubire?

Hai ma pisooiii, de cand nu m-ai mai tinut in brate…Fugi ma de-aici cu tinutul in brate ca ti-o iei in cap dupa aia. Vrei sa nu mai scap de tine?

Ţi-ar plăcea ca cei din jur să se maimuţărească la tine şi să-ţi vorbească ca unui retardat?

A se vedea din nou celebra serie : „Uite cine vorbeste” cand bunica se maimutareste la bietul Mickey. Genial filmul. bu-bu-bu-bi-bi-ti-ti..da manuta la bunicuta, vlei piersicuta, da?  Give me a break. 

http://www.youtube.com/watch?v=Tl783iePb4I

Ţi-ar plăcea să ţi se răspundă în doi peri când tu nu vrei decât să înţelegi lumea?

Adica ceva de genul: iubi, cum e cu fizica moleculara? …Iti explic cand mai cresti…. Da zi-mi macar putin. …Of femeile astea… ia si tu o carte si vezi..Da spune-mi tu ca nu inteleg din carte…Mai  tarziu, bine? Acum discut cu Gicu . 

Absurd nu? Copiii de ce ar trebui sa accepte genul asta de explicatii care de fapt nu-s explicatii?

Ţi-ar plăcea să fii minţit sau să ţi se facă promisiuni niciodată onorate?

Aici ma vad pe mine cand o fraieream pe sora-mea cu : „iti citesc maine” Ba chiar si semnam o declaratie cum ca-i citesc „maine”. Si cand venea „maine” care era de fapt „azi”, ii spuneam ca azi e azi „maine” e „maine”. … ma rog, aveam 14 ani atunci…

 

Ti-ar placea sa ti se dea peste mana sau la fund cand faci o greseala? Sau sa fii certat?

Ohohoho….parca-l vad pe sefu la servici cum te asteapta cu indreptarul cand versi cafeaua cu cotul sau cand nu faci raportul perfect…Sau sotul acasa cand ai ars mancarea  si i-ai facut o gaura in camasa cu fierul 😉

Si legat de asta, eu nu am inteles niciodata pe cand eram copil, de ce era asa o drama cand spargeam eu  vreo farfurie, dar daca o spargeau ai mei nu era nici o problema? Ca ma gandesc ca totusi coordonarea si capacitatea de anticipare ar trebui sa fie mai dezvoltate la adult decat la copil…
Ţi-ar plăcea să fii considerat „încă nu tocmai o persoană?”

Adica un copil e asa, ca un retardat care habar nu are de nimic, nu trebuie sa i se ceara parerea, nu are dreptul sa fie in dezacord cu parintii…nuuuuu…asta e un miracol care se intampla fix in secunda in care copilul devine adult. Asa brusc.

 Nashpa, momentul asta e o chestie care devine, nu una care se intampla.

 

* Nota: intrebarile nu-mi apartin, le-am preluat de pe http://attachmentparenting.ro cu acordul autoarei. Comentariile sunt ale mele 🙂





Am mai invatat o lectie de la Eileen

18 03 2009

Se pare ca   trebuie sa ma dau cu capul de pragul de sus ca sa il vad pe ala de jos. Curatarea asta neuronala de rugina vechilor scoli de educatie este o munca de-a dreptul sisifica. Sper ca toata odiseea asta a mea (hm, ce mitologica sunt azi) sa aiba un final relativ curand, sa ating un punct de la care sa reactionez natural in mod natural, nu sa ma dau mereu cu capul de mai sus mentionatul prag.

Azi am avut o revelatie…practica. Adica stiam teoretic cum si in ce fel, da practica ne omoara. Stratul ala de rugina nu se lasa curatat prea usor. Ce tot bat campii aici?

Pai am invatat eu demult ca un copil mic trebuie sa doarma ziua. Bai, da trebuie, nu exista mai la stanga sau mai la dreapta. Acum! Te culci! Gata!…Pai nu mi-e somn! …Ba iti e, las ca stiu eu!

Si uite asa am chinuit eu fata azi incercand sa o culc. Bine ca macar ea are bunul simt sa se opuna de la a face ceva care nu e in acord cu ea insasi (adica sa doarma cand nu ii e somn, sa manance daca nu-i e foame sau sa coloreze daca vrea sa se balaceasca), ca ma-sa a lipsit la lectia asta (acum imi dau corijenta)

Pacat ca am chinuit-o degeaba, cand puteam sa ne jucam amandoua foarte frumos si sa ne distram impreuna. Si cand i s-a facut somn, a adormit  singura, fix in 10 secunde , langa mine, pe canapea, unde doarme si acum.

Pai nu era mai bine sa las copilul in pace de la bun inceput? Iaca si cu revelatiile astea…

Concluzie: Copilul stie de ce are nevoie: da-i cand ARE  EL  nevoie si nu ii impune cand CREZI TU ca are nevoie.





Eileen si pestisorul de aur

16 03 2009

La Eileen la gradinita exista o fantanita arteziana cu un bazin mic unde traieste un pestisor de aur (bine, e el portocaliu dar hai sa-l facem de aur). Ei, fantanita asta exercita o putere de atractie asupra junioarei, ceva de speriat. Cum o aduce educatoarea jos la mine, cum tzusti la pestisor. Ma rog, asta e varianta de presa: „ma duc sa vad pestele”, varianta off the record e „ma duc sa ma fac ciuciulete la fantanita”. Daca ma duc la ea sa o iau de acolo mi se comunica clar: „Mami vorbeste cu doamna!” (educatoare)

Intrebare: sa o las sau sa nu o las?

Vechea „Eu”, cea crescuta cu „te joci pe alei sa nu te murdaresti” ar fi spus clar ca nu e voie, ca te uzi, ca racesti etc (cu toate ca la 35 de grade se usuca instant).

Noua „Eu”, desi trebuie sa-mi amintesc constant ca m-am innoit, se hotaraste sa o lase pe Eileen sa se balaceasca.

Dar, ce te faci, cand junioara abia asteapta sa isi bage si gurita in apa, si sa mai ia o gura -doua? Pai, ce naiba sa faci, o lasi in pace (dupa ce ti-ai calcat pe inima si pe restul organelor interne), ca doar a mai baut ea si altele (revin cu amanunte :D).

Problema apare insa, cu celelalte mamici de pe banca din fata fantanitei. Cand o mamica japoneza se uita la mine ingrozita, cu niste ochi maaaari (pe bune, nu e misto, va dati seama cat de ingrozita era?) si imi spune aratandu-mi o Eileen care baga in gura un bat inmuiat bine: il baga in gura!

Eu: da, vad

Ea: pai e murdar, e de pe jos!

Eu: pai l-a spalat in apa pana acum.

Ea: dar apa aia nu e buna, se imbolnaveste

Eu: ei, daca traieste pestele, inseamna ca e buna!

Nu mai spun, ca pestele era demult ascuns sub pietre de frica fie-mii,  care  declara ca il vede si ca are ochii mici!

Buuun, capitolul 2. Mamica respectiva clar convinsa ca-s o mama iresponsabila. Treaba ei;  dar ce te faci cand iese urmatorul copil pe usa gradinitei, si, normal, cum sa o lase singura pe mandra mea? Fuga la pestisor! Ei, si acum am de-a face cu a doua mamica dezaprobatoare, ca i se imbolnaveste feciorul sensibil ;a stomac.  No, acum eu ce sa fac? Noroc ca Eileen e un copil tare bun si pricepe (de cele mai multe ori) cand i se explica ceva. Si anume: pestisorul face nani acum…uite, il mai vezi tu undeva? (ala era ascuns saracul demult), hai si noi acasa sa facem nani…bla-bla-bla…

Dar ce sa ma mir cu Eileen a mea ca terorizeaza pestisorii aurii, cand ea a fost prima din istoria gradinitei care sa deseneze fix pe mobila (ignorand cu gratie coala), si singura din clasa care s-a urcat in varful mesei sa se autoserveasca din fructele taiate pentru pizza?

* A se nota ca  merge la gradinita de nici 2 saptamani!





Educatie la acvariu

14 03 2009

Am fost in famelie la acvariu. Kupilu, hasbandu si IO. Eu, desigur. Eu, proaspat hotarata din tot sufletul sa imi scutur celulele de anii de educatie patriarhala primita de la ai mei, eu , proaspat hotarata sa ma scormonesc in adancuri si sa scot de o ureche (ups! iar am comis-o)…sa scot de manuta din strafunduri copilul cu chef de joaca si miserupism pe tabuuri.

Boon. Intram toti trei, Eileen habarnista de ce urma sa vada, eu concentrata sa ma distrez (asta cum se cheama? contradictie in termeni?) si hasbandu…cel mai probabil resemnat, dar cu bunavointa.

Ne oprim in fata primului acvariu: un cilindru inalt de vreo 5m jumate care cobora 3 nivele dedesubt. Eu personal nu mor dupa pesti, dar se pare ca junioarei ii plac, asa ca aici am trecut primul meu test de rabdare: stat pe vine cu copilul in brate si admirat o gramada de  gratare miscatoare de dragul informarii copilului si al crearii de noi conexiuni intre tinerii sai neuroni.

Ne deplasam catre urmatorul punct de interes: un acvariu mare cu pisici de mare. Reiau explicatiile, arat ochi, guri, branhii si …cozi cu ace. Eeee, acu e acu.  Mandra a ramas super fascinata de aceste pisici cu ac incat nu mai voia sa plece. Bine, mai stam, dar deja functionam cu rezervele de rabdare. Si stam…si stam…si dupa ce am considerat eu (mare greseala) ca s-a saturat de „ac” o iau in brate sa plecam. nu mai spun ca hasbandu era deja departe

Conluzie partiala 1: Nu considera niciodata ca un copil s-a saturat de ceva pana cand nu pleaca el singurel. Si nici atunci nu te culca pe- o ureche! 

Facem vreo 10m, suficient cat sa vedem niste pinguini draguti foc, ca o aud: vlei la stac! stacu! stacu!

Ceee? ce stac mami? 

 STACUL!!!

Aaaaa, ACUL! Fir-ar  ele de pisici de mare . Ei, acu e acu. Ce fac? Ascult ce vrea kupilu  si ma intorc sau ignor si merg la pinguini, ca deh…sunt asa de draguti! Oftez adanc, si…da! iau decizia: ma intorc la stac! Ca, nu-i asa…viitorul tarii era interesat de fiintele alea, nu de pinguini.

Sunt mandra de mine ca am castigat o batalie in lupta cu celulele intoxicate de obedienta autoritatii parentale: EU sunt parintele, EU decid!

………………………………………………….

Ajungem la tunelul subacvatic. Eu, tot cu junioara in brate, ii arat entuziasmata rechinii. Multi si in toate partile. Cand, o vad ca se suceste si intinde o mana undeva in spate, si aud singurul cuvant pe care imi doream din suflet sa nu-l aud: ACUL!!!

Nuuuuu! iar?! Da, iar! Vreo 6-7 pisici de mare fluturau calme chiar in spatele nostru facand-o pe Eileen sa ignore rechinii…mami..uite  dintii, uite, coada, e mare, e tare…si ce daca!  Bai femeie, tu pricepi? STACUL!

Concluzie partiala 2: Ce e interesant pentru tine nu este neaparat interesant si pentru copil

Pe drumul inapoi spre iesire, am trecut cu teama prin dreptul acvariului cu „stac” si am vazut la stanga noastra o donsoara care tinea pe dupa gat un sarpe. O anaconda, ca sa fiu mai exacta. Ei, puteam eu sa ratez ocazia de a-i  prezenta copilului pe „Kaa”? Nu puteam. (sincera sa fiu, nu puteam EU sa trec pe acolo fara sa pun macar o data mana pe lighioana. deh…toti avem un soft spot pentru un animalut. Eu sunt cu serpii; si m-a bucurat maxim ca si ea pare sa-mi impartaseasca fascinatia pentru ei. Fara nici o ezitare a mangaiat anaconda. Intinzand coarda, mai incerc o data. Pune Eileen mana, mangaie, mangaie…ciupeste!  Cum? Da, adica a ciu-pit sarpele!  ?!!! Madama a ramas perplexa. Am plecat inainte sa ne puna sa platim daune morale sarpelui…

Concluzia zilei: cand  vrei sa rupi un pattern de comportament si decizi sa fii flexibil si orientat catre copil…nu uita sa-ti injectezi o doza mare de umor si o doza dubla de rabdare.  A! Si rabdare. cum? Am mai spus? Pai da. Bine, inca o doza de RABDARE!