www.inimacopiilor.ro

20 04 2009

Inima Copiilor





Abuzul!

16 03 2009

 De cate ori am auzit pe la stiri, prin piata, am citit in ziare de copii abuzati? De nenumarate ori. Din pacate numarul abuzurilor ajunse la urechea noastra reprezinta un procent infim din cate se intampla. Si tot din pacate auzim, ne indignam si trecem mai departe. Spunem ca NOI nu ne abuzam copiii.  Si culmea e ca, multi nici nu realizeaza ca ceea ce fac ei copiilor lor este abuz. Pai cum, o sa spuneti, da nu e evident?

Ei, uite ca nu e atat de evident. Pentru ca majoritatea asociaza cuvantul „abuz” cu abuzul sexual sau, cel mult cu maltratarea fizica.  (bineinteles, una-doua palme nu se cheama maltratare, da? ba fix asa se cheama si astea;  din punctul meu de vedere, „a mal – trata” inseamna „a trata rau”, si tot din punctul meu de vedere palmele sunt exact din categoria asta) Or,  abuzul e mult mai mult decat atat.  Abuzul e de cele mai multe ori deghizat sub masca educatiei, sub masca disciplinarii copilului, sunt forme de abuz care nu lasa urme pe piele, dar lasa rani adanci in suflet.

Un abuz frecvent pe care adultii din  90% din familiile cu copii (nu-mi cereti statistici, ca n-am, e parere personala) il comit senini si plini de bune intentii abuz de putere.

Ce inseamna asta? In termeni simplisti, putem rezuma la celebrul dicton „Pentru ca asa am spus eu!” Sau, o varianta a lui „Cat timp locuiesti la mine in casa asculti de regulile mele!”  Abuzam de puterea noastra fizica si psihica pe care o avem asupra copiilor ca sa le impunem sa asculte. Transformam copilul intr-un sclav al slabiciunii noastre si a neputintei noastre de a gasi solutii la conflictele care apar. E un abuz de putere sa-i impui  copilului obedienta.

Abuzul de limbaj…”bai, da prost mai esti”, „nu te duce capul”, „tampitule”, „idiotule”, „esti rau”, „sa-ti fie rusine”…O mica parte din binecuvantarile parintesti care sunt inregistrate si asimilate de catre copil. Atat de bine, incat ajung sa fie parte integranta din el.

Amenintarea: daca nu faci…..te bat de nu mai stai jos o saptamana! Cata dragoste este cuprinsa in cuvintele astea…cata intelegere si apreciere la adresa copilului. Si nesimtitul de el nu apreciaza ca parintii ii vor binele  cand il reduc la dimensiunea  si importanta unui gandac de bucatarie.

Santajul emotional  care e maestru in a induce sentimente de vinovatie, si   care il leaga (pe amaratul mic)cu atat mai strans cu cat ii da dreptate parintelui si e convins ca asa e, e nerecunoscator, nu stie sa aprecieze cate sacrificii s-au facut pentru el.  ” Eu muncesc toata ziua sa am ce-ti pune pe masa si tu nu esti in stare sa iei un 10?”  Si stiti ceva? Am o veste proasta: dureaza toata viata…”Vaaaiii mama, cum sa pleci tu asa departe, eu ce fac fara tine? Sa n-am si eu sprijin la batranete?”

Alooooo, pai de-aia faceti copii? Sa le distrugeti viata amintindu-le cate sacrificii ati facut voi pentru ei? Ca sa va ajute la batranete? Angajati pe cineva pentru asta, e mult mai ieftin decat sa cresteti un copil, parol!   

Si da. Abuzul fizic. Ala pe care il vedem in presa, ala pe care il condamnam, ala care ne intorce stomacul pe dos. Ala, care nu stim ca nu trebuie sa fie neaparat manifestat in forme extreme pentru a constitui un abuz. Un copil pus la colt, un copil batut (chiar si ocazional), un copil bruscat, e un copil abuzat.  Si gata, ce sa o mai dam pe dupa visin, asta e! Place sau nu!

Si daca adultii astia atotputernici si atoate-hotaratori nu ar fi atat de ipocriti. Cum ar reactiona oare daca cel batut si injurat ar raspunde exact la fel? Cum ar reactiona daca in raspuns la palma data  si-ar incasa si el una de la copil?

Ceeee????!!! rahatul asta mic sa dea in mine?! Pai io sunt tac-su, ba mucosule, eu te-am facut, eu te omor!

Pai stai asa ipochimen ipocrit ce esti, adica e ok sa dai tu intr-unul mai mic ca sa-ti dovedesti dreptatea, parazit ce esti, dar daca si el riposteaza te simti lezat in demnitatea si orgoliul tau de tata ca nu te respecta?

Da demnitatea copilului unde e?  Da respectul pentru el unde e? Sau el nu conteaza ca are doar un metru si 14 kile?

 

Ce mi-ar fi placut ca situatia sa fie inversa…copiii sa aiba asa, pe la 1,80 si parintii sa fie cei de 90 de cm. Tare as vrea sa stiu cum ar fi aratat manualele de pedagogie si cartile de educare a copilului atunci! Tare as fi vrut sa vad cum ar fi procedat ipochimenele astea atunci…

ABUZUL lasa urme. Unele pe piele, altele in suflet. Abuzul abrutizeaza. Abuzul umileste. Darama spiritul si frange trupul.  Abuzul ucide. Ucide fizic si, mai des, ucide psihic.

Mainile trebuie sa mangaie, gura trebuie sa explice si sa zambeasca,puterea trebuie sa protejeze, cuvintele trebuie sa aline.

 

* Stiu ca pe alocuri am fost virulenta in limbaj, dar tot cautand pe net am dat peste clipul  asta:

Uitati-va daca aveti stomacul tare. Eu n-am mai fost om cateva ore dupa aia.

„Singurii care nu beneficiaza azi de drepturile omului sunt copiii!”

„Doar pentru ca traumele psihice nu se vad, nu inseamna ca nu exista!”