In Laos

26 04 2009

S-a intamplat sa fiu obligata sa-mi iau copilul din dotare si sa fac o vizita in tara vecina- Republica Populara Laos! Cum ne expira viza, a trebuit sa iesim din tara si sa mergem la Consulatul Thailandei din Vientiane (capitala Laosului). Scrasnind din dinti si injurand seriozitatea thailandeza datorita careia in trei luni nu ni s-a rezolvat viza permanenta, am luat avionul si dupa un zbor scurt de o ora, iata-ne in Laos. Republica comunista  Laos. Comunisti-necomunisti, dar stiu oamenii sa faca bani din orice: pe aeroport, la pasapoarte, ne-a costat 30USD o viza de intrare, adica 90USD pentru 2 zile! Si, plin de solicitudine de intreaba ofiterul: poze aveti? CE?! Cum adica poze? Cine naiba pleaca in tari straine cu kilul de poze in geanta? Nu-i nimic, un dolar si se rezolva situatia. Nu ne-a facut nimeni nici o poza, de unde deduc ca era doar un shmen sa mai faca si ei un ban. Nu mai pun la socoteala ca a trebuit sa completam nush’ce formular de imigrare…cu adresa din Bangkok, tara de origine, unde o sa stam in Laos si alte date din astea. In fine, plecam din aeroport…prima impresie care mi-a facut-o capitala: e un sat mai mare.  Si cu impresia asta am si plecat dealtfel.

La hotel, toate bune si frumoase, ajungem pe la 9 jumate, obositi, cu un copil hiperactiv din cauza oboselii. Printre zambete si plecaciuni suntem informati ca restaurantul inchide la ora 10 si ca bucatarul nu mai e, dar cheama ei pe cineva, nu-i problema. Comandam noi ceva, asteptam de adormim pe scaune – probabil ca dura ceva pana revenea bucatarul pe pozitii- ni se aduce salata laotiana, dau sa bag furculita in ea cand…stop joc: o gaza defila lenesa pe o felie de castravete. ne uitam unul la altul, imi fac curaj zicand ca nah, se mai intampla, o dau la o parte si gata. Ma uit la o aluna, cand o misc din loc, alte doua gaze jucau v-ati ascunselea pe dupa ea. Ma fac verde, imping salata la o parte si mananc celalalt fel comandat; cu grija maxima, cautand semne de viata prin amestecul de carne si legume. Evident ca nu am mai revenit la restaurantul hotelului…

A doua zi la vize: la 8,30 suntem acolo. Cum coboram din masina, ne ia in primire un tip care se ofera sa ne completeze formularele si sa ne lipeasca pozele pe ele: 200 bahti (cam 20 Ron) La spun ca avem formularele gata completate…nu-i bine, ca trebuie fata-verso, noi avem doar fata…da’ copie dupa pasaport aveti? Nu? nici o problema, facem noi: 60 Bahti (inca 6 Ron pentru 2 copii ). La un moment dat devenea chiar amuzanta situatia… Terminam cu depunerea actelor urmand ca a doua zi sa venim la 13,30 sa luam pasapoartele. Buuun. Ce sa facem acum? Pai la caldura aia, hai la hotel sa tragem un pui de somn. Pe la 1 jumate ne-am trezit….hai sa mancam. Sa cautam un restaurant in apropiere (e de la sine inteles ca nici nu ne-am gandit la restaurantul „La gaza vesela”)  Gasim un restaurant, intram, si iar, printre zambete si plecaciuni ni se comunica faptul ca la ora 2 se inchide restaurantul si se mai deschide la 6,30 seara . Asta zic si io spirit de afaceri: inchizi crasma fix la pranz!

Am identificat un fel de fast-food local, am mancat acolo si ne-am gandit sa ne plimbam putin, sa cautam un parc, ceva pentru Eileen, care, nu stiu cum naiba, dar nu are nici o apasare sa alerge la 40 de grade, cand io ma preling pe asfalt la fiecare miscare.  

Am luat un tuk-tuk sa ne duca in parc. Aici fac o alta paranteza pentru a evidentia inca o data capacitatea localnicilor de a face bani din orice; cum te-au prins strain (a se citi fraier) cum te-au ars. Altfel, pentru cinstea de a merge cu o rabla care hurducaia si pocnea, pe o distanta de parcurs pe jos am platit 50.000 kip (aprox 250 Baht!!!) . Ba, chiar la intoarcere ne-am luat o teapa de zile mari: pentru a merge …hmmmm…sa zic 600m, cu o rabla si mai rabla ca prima, am platit 30.000kip, dar ne-a plimbat ceva carutasul soferul ca habar nu avea pe ce lume se afla…Ma rog, nebun nu-i ala care cere, nebun e ala care da…

Vientiane este un oras de granita care traieste din turismul de vize. Adica, cei care vor sa se plimbe pe la vecinul mai mare si mai faimos, sau cei care vor sa-si prelungeasca sederea in Thailanda, dau o fuga peste granita, stau doua zile, cheltuie bani cu viza de intrare,hotel,masaje, tuk-tuk etc si gata turismul. 

Alaturi de hotel am gasit un restaurant dragut, al carui proprietar – un japonez- a devenit noul prieten cel mai bun al lui Eileen. Datorita lui am putut manca si noi linistiti, iar Eileen s-a facut si cu o inghetata moca. Haios  japonezul, a stat la discutii cu noi o gramada, si chiar m-am mirat de volubilitatea lui, si mai ales de usurinta cu care dadea detalii din familie, si detalii intime, cand eu stiam ca japonezii sunt foarte protectori cu familia si au mare grija la imaginea ei in afara.  Altfel, ce sa zic, mancare buna, serviciu bun, si baby sitter din partea casei .

Masaj laotian cu copil

Cum ma plictisisem de atata mancat si dormit, m-am hotarat eu sa fac un masaj. Intreb la hotel daca au asa ceva si vine intrebarea lor: vreti doar masaj? 😉  ia uite, adicatelea cum doar masaj? Mai aveau si altceva la oferta? Pai te uiti si tu pe cine intrebi, ma gasira pe mine cu hasbandu si cu kupilu in brate sa ma intrebe doar masaj?  Le confirm, ca da, vreau doar varianta aia plictisitoare cu framantat umeri si sale si astept cu entuziasm seara sa vina donsoara. La 8 jumate vine, intelegerea cu hasbandu fiind sa se ocupe el de copil, sa ma bucur si eu de ora aia de masaj.  Ma gasesc eu desteapta sa-i spun ce vrea sa faca: full body massage 😀 (cine stie,cunoaste). Face saraca fata niste ochi maaariii, ce si-o fi zis..asta-i nebuna, vrea full body cu barbat-su si copilul de mana! S-a lamurit situatia cand i-am specificat: adica picioare, maini, spate…tot corpul…nah, ce ti-e si cu exprimarile astea…Ma ia maseusa  la sucit si inghiontit pe o parte…Eileen pe cealalta. A stat calare pe mine tot timpul, unde imi dadea maseuza un pumn, imi dadea si maimuta doua…unde nimerea. Imi sucea maseuza o mana, se urca si kupilu calare pe mine. Cand se plictisea, schimba locatia in spinarea donsoarei. Cate injuraturi mi-oi fi luat eu de la ea….in timpul asta hasbandu sforaia de n-avea treaba. Masajul laotian e asemanator cu cel thailandez, dar mai dur. Si acum ma doare unde m-a impuns fatuca aia. Si era o mana de om, nu vreo Big Mamma. Partea cea mai placuta a fost insa cand s-a urcat cu picioarele pe mine 🙂  Super tare, daca aveam loc de Eileen o  puneam sa mai  stea o ora…cum a plecat maseuza insa, Eileen ,obosita dupa  ora de munca , mi-a adormit instantaneu in brate, si eu am urmat-o fara regrete.  

A doua zi , am rezolvat cu vizele rapid si fara dureri, am mai lenevit noi ceva, am mancat la japonez cu care am discutat putin situatia politica din Thailanda, am admirat cu Eileen soparlele de pe peretii restaurantului si am plecat catre aeroport, dupa care, la ora 22,40 am revenit acasa, la Bangkok. Suna tare aiurea „acasa” , cand noi (Eileen si cu mine) suntem acum aici cu viza de turist. Dar, paradoxal asa e. Acum, aici e „acasa” .





Try walking in my shoes

19 03 2009

Copiii nu vin cu instructiuni de folosinta, ce- i drept. Nici cu termen de garantie, nici gata crescuti. Si atunci cum sa ne raportam la ei? Cum sa ii intelegem, cum sa-i crestem? Pai simplu, mai oameni buni…pune-ti-va in locul lor. da? Hai sa vedem. Ai una bucata copil pe care nu stii cum sa-l „gestionezi”:

Ţi-ar plăcea să fii ignorat atunci cand te doare ceva?

Ţi-ar plăcea să ţi se refuze mângâierile atunci când te simţi singur şi speriat?

Adica vine mama cu cartea lu doctor „spook” si bifeaza: mda….ai mancat acu 1 ora juma…esti uscat…nu e prea cald…bai, tu n-ai nik, doar te rasfeti . Hai pa!
Ţi-ar plăcea să plângi de foame şi să ţi se refuze mâncarea pentru că încă nu este ora mesei?

Daca asa a zis nenea doctoru…copiii mananca la 3 ore, tu nu erai acolo cand a zis? De ce nu ai bagat la cap? Nashpa, asteapta doar n-o sa-ti dau asaaaa cand ai tu chef…
Ţi-ar plăcea să fii forţat să adormi pentru că a sosit ora, chiar dacă nu ţi-e somn?

Aici vedeti articolul cu lectia de la Eileen….
Ţi-ar plăcea să fii închis în casă în vreme ce tu vrei să ieşi afară, la soare şi la aer curat?

Manca-l-ar mama de Monte Cristo mic…hai mama, ca iesi alta data…eventual cand nu ai chef …
Ţi-ar plăcea să fii luat şi ţinut în braţe chiar dacă nu vrei, doar pentru că cineva nu te-a văzut de mult?

😀  Ia, ganditi-va ca vine …sa zicem matusa Tamara  😀  in vizita,  si se repede la voi, va ciufuleste bine, va ciupeste zdravan de obraz si va rupe oasele intr-o imbratisare caaaldaaaa…. Sunt convinsa ca ati aprecia…  

Ţi-ar plăcea să fii manevrat ca o păpuşă şi purtat de colo colo, după bunul plac al altei persoane?

aaaaaaa…ce bebe frumooooosssss, da-mi-l si mie sa il tin putiiiiinnnnn..si mie! si mie! si lu popa Ilie!

Ţi-ar plăcea să fii „deturnat” de la ţinta ta, pentru că cel care te conduce are treabă în altă parte sau nu are chef să meargă unde vrei tu?

Nu puiule, acum mergem sa vorbim cu tanti Mitza, uite, colo-sha pe banca,; la nisip mergem  cand intra tanti Mitza la telenovela
Ţi-ar plăcea să ţi se repete obsesiv „nu e voie” în vreme ce tu nu vrei decât să-ţi cunoşti mediul?

Asta mi-aduce aminte de filmul „Uite cine vorbeste acum”, cand catelusa il intreaba pe vagabondul adoptat cum il cheama. Raspunsul lui : ma cheama „NU”.  Ia vedeti voi cum se prezinta kupilu in societate… Cum te cheama puisor ? ” Ma cheama NU Popescu”
Ţi-ar plăcea să fii învăţat să stai în picioare sau să mergi? (de parcă fără ajutor nici n-ai putea merge vreodată!)
Ţi-ar plăcea să nu ştii niciodată cum să cazi, pentru că mereu e cineva care te prinde?
Ţi-ar plăcea să nu-ţi cunoşti limitele, pentru că cineva nu te lasă să ţi le afli?
Ţi-ar plăcea să fii tratat ca un bolnav care trebuie mereu sprijinit şi ajutat?

Astea merg in grup…la sindromul mamei closca. O puteti recunoaste in parc foarte usor; e mama aia care isi tine copilul in ham, si care tot timpul e dupa el…vai puisor sa nu cazi, vai nu te duce acolo, vai hai sa te ajute mama, aoleu hai mai bine in carut…

Ţi-ar plăcea să fii etichetat drept „rău” sau „obraznic” când tu eşti de fapt curios de tot ce se petrece în jurul tău?

Chiar asa, ti-ar placea? Sa gasesti o cutie interesanta (si mai ales inchisa bine) uitata in buzunarul pantalonilor sotului, si sa ti se spuna ca esti obraznica si rea. Ce ai cautat in cutia aia? Du-te la jucariile cratitele tale si sa nu te mai prind ca umbli unde nu te priveste
Ţi-ar plăcea să ţi se spună că eşti răsfăţat în vreme ce tu nu faci decât să reclami dreptul tău la iubire?

Hai ma pisooiii, de cand nu m-ai mai tinut in brate…Fugi ma de-aici cu tinutul in brate ca ti-o iei in cap dupa aia. Vrei sa nu mai scap de tine?

Ţi-ar plăcea ca cei din jur să se maimuţărească la tine şi să-ţi vorbească ca unui retardat?

A se vedea din nou celebra serie : „Uite cine vorbeste” cand bunica se maimutareste la bietul Mickey. Genial filmul. bu-bu-bu-bi-bi-ti-ti..da manuta la bunicuta, vlei piersicuta, da?  Give me a break. 

http://www.youtube.com/watch?v=Tl783iePb4I

Ţi-ar plăcea să ţi se răspundă în doi peri când tu nu vrei decât să înţelegi lumea?

Adica ceva de genul: iubi, cum e cu fizica moleculara? …Iti explic cand mai cresti…. Da zi-mi macar putin. …Of femeile astea… ia si tu o carte si vezi..Da spune-mi tu ca nu inteleg din carte…Mai  tarziu, bine? Acum discut cu Gicu . 

Absurd nu? Copiii de ce ar trebui sa accepte genul asta de explicatii care de fapt nu-s explicatii?

Ţi-ar plăcea să fii minţit sau să ţi se facă promisiuni niciodată onorate?

Aici ma vad pe mine cand o fraieream pe sora-mea cu : „iti citesc maine” Ba chiar si semnam o declaratie cum ca-i citesc „maine”. Si cand venea „maine” care era de fapt „azi”, ii spuneam ca azi e azi „maine” e „maine”. … ma rog, aveam 14 ani atunci…

 

Ti-ar placea sa ti se dea peste mana sau la fund cand faci o greseala? Sau sa fii certat?

Ohohoho….parca-l vad pe sefu la servici cum te asteapta cu indreptarul cand versi cafeaua cu cotul sau cand nu faci raportul perfect…Sau sotul acasa cand ai ars mancarea  si i-ai facut o gaura in camasa cu fierul 😉

Si legat de asta, eu nu am inteles niciodata pe cand eram copil, de ce era asa o drama cand spargeam eu  vreo farfurie, dar daca o spargeau ai mei nu era nici o problema? Ca ma gandesc ca totusi coordonarea si capacitatea de anticipare ar trebui sa fie mai dezvoltate la adult decat la copil…
Ţi-ar plăcea să fii considerat „încă nu tocmai o persoană?”

Adica un copil e asa, ca un retardat care habar nu are de nimic, nu trebuie sa i se ceara parerea, nu are dreptul sa fie in dezacord cu parintii…nuuuuu…asta e un miracol care se intampla fix in secunda in care copilul devine adult. Asa brusc.

 Nashpa, momentul asta e o chestie care devine, nu una care se intampla.

 

* Nota: intrebarile nu-mi apartin, le-am preluat de pe http://attachmentparenting.ro cu acordul autoarei. Comentariile sunt ale mele 🙂





Am mai invatat o lectie de la Eileen

18 03 2009

Se pare ca   trebuie sa ma dau cu capul de pragul de sus ca sa il vad pe ala de jos. Curatarea asta neuronala de rugina vechilor scoli de educatie este o munca de-a dreptul sisifica. Sper ca toata odiseea asta a mea (hm, ce mitologica sunt azi) sa aiba un final relativ curand, sa ating un punct de la care sa reactionez natural in mod natural, nu sa ma dau mereu cu capul de mai sus mentionatul prag.

Azi am avut o revelatie…practica. Adica stiam teoretic cum si in ce fel, da practica ne omoara. Stratul ala de rugina nu se lasa curatat prea usor. Ce tot bat campii aici?

Pai am invatat eu demult ca un copil mic trebuie sa doarma ziua. Bai, da trebuie, nu exista mai la stanga sau mai la dreapta. Acum! Te culci! Gata!…Pai nu mi-e somn! …Ba iti e, las ca stiu eu!

Si uite asa am chinuit eu fata azi incercand sa o culc. Bine ca macar ea are bunul simt sa se opuna de la a face ceva care nu e in acord cu ea insasi (adica sa doarma cand nu ii e somn, sa manance daca nu-i e foame sau sa coloreze daca vrea sa se balaceasca), ca ma-sa a lipsit la lectia asta (acum imi dau corijenta)

Pacat ca am chinuit-o degeaba, cand puteam sa ne jucam amandoua foarte frumos si sa ne distram impreuna. Si cand i s-a facut somn, a adormit  singura, fix in 10 secunde , langa mine, pe canapea, unde doarme si acum.

Pai nu era mai bine sa las copilul in pace de la bun inceput? Iaca si cu revelatiile astea…

Concluzie: Copilul stie de ce are nevoie: da-i cand ARE  EL  nevoie si nu ii impune cand CREZI TU ca are nevoie.





Unde da mama, creste

16 03 2009

child_abuse_bigPai da, creste. Ia sa vedem, cam ce creste unde da mama. Poate un cucui sau o vanataie. Dar hai sa vedem ce creste cand da mama. Sau tata, dupa caz:

Creste frustrarea unui copil care nu poate sa se apere

Creste teama de o viitoare „palma  parinteasca”, data – nu-i asa?- cu dragoste

Creste umilinta

Creste sentimentul de neputinta

Creste lipsa de incredere in sine

Creste ambivalenta in sentimentele copilului pentru adult: mama pe care o iubesc, acum o urasc. Foarte greu de dus si de catre un adult, ce sa mai zicem de un copil!

Mai sa fie, da ceva bun nu creste? Pai nu, de unde pana mea sa creasca ceva bun din ceva rau? Ei?

Am auzit de n+1 ori adulti, multi dintre ei parinti, care fac apologia „palmutelor” corectoare la copii, unii dintre ei mai mici chiar de 2 ani! Cea mai des folosita expresie fiind „pai ce, si mie mi-au mai dat cate o palma si uite cum am ajuns!”

Exact: uite cum ai ajuns! Dai intr-un pui de om care nu poate sa riposteze si esti chiar mandru de asta!  Daca iti mai si repeti ca e „pentru binele lui” (ei, va suna cunoscut?), poti sa dormi linistit cu constiinta impacata, stiind ca l-ai corectat pe viitorul tiran.

Eu va propun un mic exercitiu de imaginatie: stati frumos si relaxat pe un scaun (fotoliu). inchideti ochii si amintiti-va o scena cand vi s-a aplicat corectura: palmuta (poate fi si curea, bat, tras de par etc). Si realizati cum v-ati simtit  in momentul acela. Retraiti sentimentul de atunci, si dupa aceea vedeti daca prin multitudinea de emotii gasiti cumva si respectul si admiratia pentru adultul care va batea.

O alta motivatie des intalnita este „pai daca nu intelege de vorba!”    Sigur ca da.  Pai cum, adica, auzi comedie, un copil de un an jumate, 2 ani, 3 ani nu intelege dom’le! Adica tu ii explici cu lux de amanunte si argumente si el nu pricepe. Bai, da ce e asta, cine l-a pus sa se nasca asa fraier si sa nu priceapa? Las ca doua palme sa vezi ce convingatoare sunt.  Ce atatea discutii? Jap – jap si gata.  Cum adica sa vrea sa stea sa vada o gargarita pe o frunza cand tu vrei sa treci strada?  Aaaa, te trantesti pe jos?  Plangi si dai din picioare? „Las ca-ti dau eu motiv sa plangi!”   E mai simplu, decat sa stai sa vezi care e CAUZA, mai bine tratezi efectul. E mai simplu si mai educativ, nu? Jap-jap!

„Copilul trebuie sa stie si de frica!”

Pai da, ca doar un copil  este asaaaa un animal care  trebuie sa-si cunoasca locul in ierarhia familiei (da! am auzit- o si pe asta) , sa stie ca este inferior parintilor si ca nu are aceleasi drepturi ca si ei. Ca doar e copil, ce naiba! 

Mie mi se pare de necrezut daca lovim un adult putem ajunge chiar la parnaie, dar daca lovim un copil asta se numeste educatie! Trist.

„Azi, singurii care nu beneficiaza de drepturile omului sunt copiii”

o palma NU e educatie





Educatie la acvariu

14 03 2009

Am fost in famelie la acvariu. Kupilu, hasbandu si IO. Eu, desigur. Eu, proaspat hotarata din tot sufletul sa imi scutur celulele de anii de educatie patriarhala primita de la ai mei, eu , proaspat hotarata sa ma scormonesc in adancuri si sa scot de o ureche (ups! iar am comis-o)…sa scot de manuta din strafunduri copilul cu chef de joaca si miserupism pe tabuuri.

Boon. Intram toti trei, Eileen habarnista de ce urma sa vada, eu concentrata sa ma distrez (asta cum se cheama? contradictie in termeni?) si hasbandu…cel mai probabil resemnat, dar cu bunavointa.

Ne oprim in fata primului acvariu: un cilindru inalt de vreo 5m jumate care cobora 3 nivele dedesubt. Eu personal nu mor dupa pesti, dar se pare ca junioarei ii plac, asa ca aici am trecut primul meu test de rabdare: stat pe vine cu copilul in brate si admirat o gramada de  gratare miscatoare de dragul informarii copilului si al crearii de noi conexiuni intre tinerii sai neuroni.

Ne deplasam catre urmatorul punct de interes: un acvariu mare cu pisici de mare. Reiau explicatiile, arat ochi, guri, branhii si …cozi cu ace. Eeee, acu e acu.  Mandra a ramas super fascinata de aceste pisici cu ac incat nu mai voia sa plece. Bine, mai stam, dar deja functionam cu rezervele de rabdare. Si stam…si stam…si dupa ce am considerat eu (mare greseala) ca s-a saturat de „ac” o iau in brate sa plecam. nu mai spun ca hasbandu era deja departe

Conluzie partiala 1: Nu considera niciodata ca un copil s-a saturat de ceva pana cand nu pleaca el singurel. Si nici atunci nu te culca pe- o ureche! 

Facem vreo 10m, suficient cat sa vedem niste pinguini draguti foc, ca o aud: vlei la stac! stacu! stacu!

Ceee? ce stac mami? 

 STACUL!!!

Aaaaa, ACUL! Fir-ar  ele de pisici de mare . Ei, acu e acu. Ce fac? Ascult ce vrea kupilu  si ma intorc sau ignor si merg la pinguini, ca deh…sunt asa de draguti! Oftez adanc, si…da! iau decizia: ma intorc la stac! Ca, nu-i asa…viitorul tarii era interesat de fiintele alea, nu de pinguini.

Sunt mandra de mine ca am castigat o batalie in lupta cu celulele intoxicate de obedienta autoritatii parentale: EU sunt parintele, EU decid!

………………………………………………….

Ajungem la tunelul subacvatic. Eu, tot cu junioara in brate, ii arat entuziasmata rechinii. Multi si in toate partile. Cand, o vad ca se suceste si intinde o mana undeva in spate, si aud singurul cuvant pe care imi doream din suflet sa nu-l aud: ACUL!!!

Nuuuuu! iar?! Da, iar! Vreo 6-7 pisici de mare fluturau calme chiar in spatele nostru facand-o pe Eileen sa ignore rechinii…mami..uite  dintii, uite, coada, e mare, e tare…si ce daca!  Bai femeie, tu pricepi? STACUL!

Concluzie partiala 2: Ce e interesant pentru tine nu este neaparat interesant si pentru copil

Pe drumul inapoi spre iesire, am trecut cu teama prin dreptul acvariului cu „stac” si am vazut la stanga noastra o donsoara care tinea pe dupa gat un sarpe. O anaconda, ca sa fiu mai exacta. Ei, puteam eu sa ratez ocazia de a-i  prezenta copilului pe „Kaa”? Nu puteam. (sincera sa fiu, nu puteam EU sa trec pe acolo fara sa pun macar o data mana pe lighioana. deh…toti avem un soft spot pentru un animalut. Eu sunt cu serpii; si m-a bucurat maxim ca si ea pare sa-mi impartaseasca fascinatia pentru ei. Fara nici o ezitare a mangaiat anaconda. Intinzand coarda, mai incerc o data. Pune Eileen mana, mangaie, mangaie…ciupeste!  Cum? Da, adica a ciu-pit sarpele!  ?!!! Madama a ramas perplexa. Am plecat inainte sa ne puna sa platim daune morale sarpelui…

Concluzia zilei: cand  vrei sa rupi un pattern de comportament si decizi sa fii flexibil si orientat catre copil…nu uita sa-ti injectezi o doza mare de umor si o doza dubla de rabdare.  A! Si rabdare. cum? Am mai spus? Pai da. Bine, inca o doza de RABDARE!