Zilele trecute am fost la Ayutthaya. Un loc plin de istorie si de ruine. De fapt, asta e farmecul lui. Turistii merg acolo sa vada ruinele, si sa-l admire pe Big Buddha, thailandezii merg sa se roage la templu.
Am fost un grup micut, 3 adulti si 2 copii si cred ca singurii care s-au simtit bine cu adevarat au fost piticii. Ne-am ales cea mai cumplit de infioratoare zi caniculara din viata mea sa mergem acolo, atat de cald ca efectiv curgea apa pe mine, asa ca naiba mai aprecia zidurile alea prabusite.
Dar tre sa recunosc ca era frumos. Un frumos misterios, cu multa tensiune; si cu putina imaginatie nu era greu sa vezi locurile de sacrificii in platformele de caramida napadite de buruieni.
Chiar ma pregateam sufleteste de trait istoria cand, realitatea sub forma maimutei mele m-a pocnit brusc: STAAAAIIII! Strig eu la o Eileen care voia sa se urce vitejeste pe una bucata platforma. Lasa aparatul, lasa caldura, si fugi dupa copil. O prind si ii explic ce si cum. Bine, zic, a inteles. De unde sufletul meu sa inteleaga! In secunda urmatoare era departe escaladand niste trepte care duceau la o statuie. Hai, de urcat, se urca, dar cum se da jos? Ei ,cum! Sare, bineinteles. Iar pe jos, o gramada de caramizi desprinse din zid, numai bune de cauzat entorse de glezne tinere.
Dau sa fac o poza-doua…unde e copilul? Pai e si ea, undeva, departe. Lasa iar camera si tai-o la fuga dupa iepurasul Duracell. De ce? Pai pentru ca, din loc in loc erau niste gauri in pamant, abia astupate si pline de…orice , si zau ca nu voiam sa o pescuiesc dintr-una din ele.
In fine, ne hotaram sa cautam un loc unde sa ne asezam sa ne tragem rasuflarea…un loc cu aer conditionat, unde sa bem un suc rece…hehe….Fata Morgana, nu alta. De unde aer conditionat acolo? O terasa amarata, acoperita cu o copertina si atat. Dar ce sa te odihnesti, ce sa te bucuri de o gura de apa? Neeee, kupilu avea chef de alergat de jur imprejur, si din ce in ce mai departe. Apai ea cand se duce…se tot duce. Nu are treaba cu intorsul la ma-sa. E un copil cu o misiune: sa se duca!
Am renuntat si la odihna, si, cu limbile pe piept de caldura intram in templu, sa-i „pay respect to the Big Buddha”, cum zice taximetristul nostru.
Aici mi-a placut, a fost interesant, si m-a facut sa zambesc reactia mea. Eileen, care habar nu avea ca e in templu, a continuat cu tipetele, alergatul si cataratul peste tot. Bine ca nu i-a dat prin cap sa se urce pe vreo statuie a lui Buddha, ca mi-o furam de la thailandezi. Eu, obisnuita cu bisericile noastre, unde shhhhhh, shhhhhh, mergi incet, nu vorbi, nu respira, repede dupa copil: mami, incet, nu tipa, hai sa mergem…..aiurea! Avea un chef de joaca…noroc ca Buddha a fost un tip mai relaxat aseaaa, si nu se supara din atata lucru. Ba, si-a gasit Eileen vreo 3 baieti mai mari ca ea si au luat tot templul la tropait, tipat, tarat pe jos, bagat dupa tot felul de inscriptionari sfinte…Pana la urma a fost super. O sa mai merg in vizita la Buddha, ca e tip de gashca.
Lumea se ruga si cauta sa afle ce le rezerva viitorul: in genunchi, in fata lui Buddha, tineau in mana o cutie cilidrica, deschisa la un capat (ca o tolba) unde erau o gramada de betigase, fiecare cu un numar pe el. Si zadranganeau tolba aia pana cand cadea un betigas , dupa care mergeau sa afle ce inseamna numarul respectiv.
In taxi, la intoarcere, Mr V, taximetristul nostru (e o comoara omul asta) ne-a dus sa-l vedem pe Buddha adormit, si ne-a explicat ca in Thailanda exista multe spirite secrete. Cum? Da. Secrete. Adica se ascund peste tot, chiar si in…bordul masinii! Am vazut de multe ori la taximetristi cum aveau atarnate la oglinda tot felul de zdranganele…cam cum isi atarna soferii nostri iconite; aici isi pun flori, imagini ale lui Buddha si alte minuni. Unii isi scriu deasupra scaunului …ceva, ca nu pricep ce. Eu credeam ca e pentru Buddha. Nope. Gresit! E pentru spiritul secret din bordul masinii 😀 Ca sa-i protejeze pe pasageri si pe soferi.
Ne-a mai facut cunostinta cu un spirit secret dintr-un …mormant ( a trebuit sa mergem sa-l salutam)…cica aduce bogatie si noroc si ne-a explicat ca fiecare casa are o „casa a spiritului”, unde locuieste spiritul blocului/case/vilei respective. Am vazut de multe ori barbati imbracati la costum care se opreau, aprindeau lumanari si puneau mancare si apa la casa spiritului! Macar spiritele noastre sunt mai econoame, nu trebuie si hranite. Astea de aici sunt mai cu mot, se pare.
Data viitoare cand mai merg la Ayutthaya, imi iau si baby sitter la copil. Uite, nu mi-a dat prin cap sa-l iau pe Mr V (pe numele lui Viseit Sapaopong) sa alerge el dupa Eileen. Am pus si cateva poze, cate am apucat sa fac. Dar partea asta a Thailandei, istoria si spiritualitatea ei merita mai multa atentie din partea mea.
Capitol Thailandez 